Exact ca praful de stele , aproape invizibil , dar mereu acolo , in cantitati uriase dar nimeni nu il are , asa e si dragostea , praf de stele, as vrea sa stiu cine a gasit dragostea adevarata, acea dragoste pe care o cautam cu totii in adancul nostru...
Oare e asa de greu? oare doar e vina mea , sau e vina celorlalti? ma simt macinat , gol pe dinnauntru , ma doare capul.
Nu are rost sa ma plang in cuvinte , chiar daca asta este singurul lucru pe care stiu sa il fac, pun cuvinte peste cuvinte , emotii , dar nimic tot ce imi propun cade , se darama , la fel ca niste bucati de lego , te chinui sa construiesti ceva , iti pui sufletul ,sangele , emotiile , ca apoi sa il darami cu propia ta mana , si te intrebi: oare asta vreau?
Nu.
Nu vreau asa ceva , caut , caut in disperare dar nu stiu ce sa gasesc, stiu doar ca trebuie sa caut , sa incerc mereu , daca o sa cad sa ma ridic innapoi nu conteaza cate julituri si cicatrici mi-au ramas, nu conteaza cine te vede, conteaza doar sa mergi innainte, Baby steps...
Ma doare , ma doare foarte tare nu pot sa exprim aceasta durere prin cuvinte , dar ma persecuta , intotdeauna in spatele meu , si parca masca de fericire incet incet piere, "zambetul" acela pe care incerc sa il fortez... Nu ii mai gasesc rostul , nu il mai pot invoca , nu mai am aceasta putere, s-a scurs din mine incet incet cu anii care au trecut , am ramas gol, am ramas.
Dar vreau sa schimb lucrul asta , chiar vreau , nu pot sa ma gandesc la altceva, as vrea sa stiu ca daca maine ma trezesc voi fii altcineva , voi fii ceea ce vreau , pacat ca nu stiu ceea ce vreau , ma pierd usor usor in aer devin din ce in ce mai transparent , si simt prea bine cum trece totul prin mine , la fel ca o fantoma cu dorinta arzatoare de a te impune de a striga tare cine esti , dar sa nu te auda nimeni , sa strigi cat te tin plamanii , pana cand nu mai ai oxigen , dar degeaba...
Am invatat ca atunci cand iti este rau sa te astepti la si mai rau iar atunci cand este bine , ar trebui sa te trezesti din vis , sa deschizi ochii , sa distingi acele culori care iti pareau asa de familiare , sa observi ca defapt era doar negru in fata ochilor , culorile au fost doar pentru ca ai vrut , acele culori... erau esenta ta candva, acum, ei bine acum a ramas doar negru, intuneric , infinit, gol , exact ceea ce simti , pentru ca altceva nu ai mai gasit de atata timp , te-ai mintit singur , credeai ca poti sa o duci innainte asa...
Hope the best , prepare for the worst, cuvintele astea imi rasuna in cap mereu in fiecare secunda , la fiecare decizie la fiecare ticait a ceasului care iti spune ca o sa mori , secunda cu secunda te indrepti inspre nefiinta , dar ura asta incredibila pe care o simti? care iti curge prin vene , si te hraneste, pe cine sa o descarci? pe cine innafara de tine? pe nimeni...
Nu are rost , ura se consuma singura , te consuma pe tine si pe cei din jurul tau , de asta e bine sa te consume doar pe tine ...
From the King of Sorrow for the Hope Queen
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu