Little fish

Sunt blocat intr-un acvariu pe care il numim pamant , un acvariu rotund , innot cat pot de mult , si ma zbat si mai tare pe bucatica mea de asfalt ,dar ma simt sufocat de apa, vreau sa plec pe uscat, dar atunci cand il ating si ma ustura, si ma intorc innapoi in apa , ma simt restrans de acest perete transparent de sticla, as dori sa descopar ce este in afara lui , sa descopar si sa simt fiecare lucru neobisnuit , orice creatie necunoscuta , dar de fiecare data cand incerc sa crap acest perete, ricosez, si simt aceasi durere ca atunci cand ating asfaltul cald.
M-am gandit ca poate pentru a explora ce este innafara acvariului trebuie sa intai sa descopar tot ce este in acvariu, dar ce?
Totul pare atat de familiar , ma simt inconjurat de amintiri , tot ceea ce fac am facut si alta data, dar repet rutina in fiecare  zi, monotonia ma omoara, nu pot sa spun ca sunt cel mai colorat peste din acvariu , dar pana la urma fiecare este special in modul lui nu?
Atunci de ce nu imi pot indeplini visul, daca sunt special?
Nu merit? Dorinta mea este prea costisitoare?
Nu muncesc indeajuns pentru ceea ce vreau?
Astept ziua in care acest geam se va crapa , o mica crapatura atat am nevoie , de un simplu impuls si restul e calculat, fiecare miscare pe care o voi face dupa acest mic impuls va fi la locul ei , totul o sa fie sincronizat si nu voi esua in nimic din ceea ce mi-am propus.
Dar pana atunci o sa stau , o sa privesc geamul , si o sa astept...
Acesta sunt eu , un mic peste intr-un acvariu limitat, asteptand ca geamul sa se sparga si sa descopar ceea ce este dupa acest zid transparent ...
Aici sunt eu mereu in fata geamului asteptand.....

Trippin

Culorile peretilor ma faceau sa ma simt ca acasa, pereti colorati frumos , culori calde, cu cateva pete care nu aveau ce sa caute acolo , dar erau ok, se imbinau chiar si petele , dar covorul , covorul pot sa zic ca mi-a atras atentia , era un covor blanos, si pufos ,verde, dar un verde spalat ,imi gadila picioarele goale, sentiment pe care nu l-as putea uita niciodata , continui sa merg in camera aceea cu dimensiuni nedefinite, ma indrept inspre stanga , merg exact 42 de pasi bine calculati ,incerc sa imi dau seama ce este in fata mea , clipesc incet si se formeaza o imagine in fata mea , era un caine , un caine negru , cu ochi albastri , a inceput sa fuga inspre o usa , o usa mov , se deschide si cainele dispare imediat, incerc sa grabesc pasul sa merg inspre usa , dar usa se inchide, ma apropii si incerc sa apuc manerul , cand ating metalul rece simt ca, corpul ma lasa , si aura imi ramane in aer , ma uit la corpul meu prabusit pe jos , si deodata ma simt tras in usa mov, incerc sa apuc de perete, dar mana imi trece fix prin el , s-a facut totul negru in fata ochilor mei , incerc sa imi dau seama ce se petrece...

Ma trezesc pe un pat murdar si vechi , miroase a mort si totul este acoperit de un strat dens de praf, incerc sa imi dau seama unde ma aflu , cand ma uit atent in jur observ ca este camera mea, dar ceva nu este in regula , totul e prea vechi , pare ca  a trecut o vesnicie , incerc sa ma misc dar ma dor toti muschii , ma uit la mana stanga si observ ca mi-a disparut inelul lasand in urma o dunga nebronzata pe deget, pana la urma imi gasesc puterea si ma ridic, pe jos sunt pete rosii , ca de sange , picaturi , un pic pe aici un pic pe acolo , ca si cum fiecare picatura ar fi fost pusa intentionat acolo , aranjate frumos si int-un sir , ca si o urma , simt miros de prajituri proaspat  scoase din cuptor, dar mirosul de mort nu se amesteca bine cu mirosul de prajituri , ma uit pe birou , era scris pe praf cu degetul probabil "Do you feel alive?" , incerc sa nu bag in seama acest lucru si intorc capul , ma indrept inspre usa , si am impresia ca fiecare pas pe care il fac ma face sa amortesc din ce in ce mai mult , incerc sa ignor senzatia de disconfort, ma gandesc la o melodie "Tricky-hell is around the corner", si o aud cum canta , incerc sa imi dau seama de unde se aude zgomotul , dar zgomotul era doar in mintea mea , se pune iar un strat de liniste , si deschid usa camerei , mirosul prajiturilor parca e departe acum , lasand doar o vaga aroma , sufrageria era nou nouta fata de camera mea , dar nu imi amintesc nici un obiect din camera , ca si cum ar fi fost complet redecorata, frigiderul lipseste, sunt insetat , oglinda lipseste, ma invart si observ ca geamul este acoperit , incat sa nu patrunda lumina , iar lumina din camera nu venea de niecaieri , pur si simplu era acolo , fara bec , fara razele soarelui , aud cum latra un caine , se aude de afara , incerc sa deschid usa , nu merge , ma gandesc ce sa fac si ma uit sa vad ce am la dispozitie , dar cand incerc sa ma concentrez totul devine instabil , imaginea se misca , si camera parca prinde viata, incep sa fug si deschid usa alor mei si o inchid repede in spatele meu , camera alor mei este un mix de culori pe care nu le inteleg , ca si cum culorile se amesteca intre ele cand nu sunt atent , patul e acolo , dar este dezordonat , cineva a dormit in el , dar casa parca e goala fara suflet , nu inteleg ce se intampla , ma duc inspre baie , si cu piciorul gol observ oglinda sparta de pe jos , incepe sa imi curga sange din picior, dar durerea nu exista acum , continui sa pasesc inspre baie lasand urme rosiatice in spate , deschid usa sii insfarsit dau ochii cu o oglinda, am fata zgariata , si ochii mei si-au pierdut culoarea , sunt de un gri pe care nu l-am mai vazut niciodata , un gri argintiu , ceea ce ma face sa ma gandesc ca afara e iarna , stiind ca ochii mei se fac gri cand este iarna , inelul apare pe degetul meu fara sa imi dau seama , pur si simplu l-am zarit dinnou pe mana , pun mana pe el sa fiu sigur ca este acolo , il simt , totul este real , deschid robinetul , dar nu curge apa , in schimb se aude un cantec , inchid robinetul , cantecul se opreste, il deschid iar , cantecul continua , las robinetul deschis si incerc sa imi dau seama ce se intampla , oglinda incepe sa prinda viata, ca si cum iese ceva din ea, ma panichez si inchid ochii sperand ca totul sa se termine sa ma trezesc in patul meu si sa aud cum striga ai mei la mine ca am intarziat la liceu , dar nimic deschid ochii , inelul a disparut dinnou , ies din baie ignorand ce se petrece acolo si inchid repede usa , muzica s-a oprit , dar simt un vant rece , incerc sa ies din camera alor mei , sunt iar pe hol , usa de la intrare e deschisa ,se vad urme de nisip la intrare, nu are sens , innainte simteam un vant rece , iar acum ma intampina nisip in fata usii?

Pasesc afara, cladirea din fata a disparut , vad un desert care se intinde peste orizontul meu vizual , si din cand in cand cateva ramasite a unor constructii , nu inteleg ce se intampla , imi dau seama unde sunt , dar nu am nici o idee ce zi e sau macar ora ,incep sa merg inspre unde pare sa fie farul, care acum e doar o farama din ceea ce era odata, las urme de sange in nisip , de la picior, nu stiu de ce nu mi-am cautat niste adidasi in casa, poate pentru ca nu imi recunosteam casa , sunt aproape de far, niste oase se ivesc printre nisipul frin , oase lungi , si un craniu , incepe sa ma doara capul incredibil , ochii aproape ca imi ies din orbite , ma lovesc singur degeaba cu pumnii in cap , aud un sunet ascutit , ca un tipat , aud muzica , deschid ochii , sunt in autobuz, ma indreptam inspre casa, copilul din spate a incetat sa planga , usile se deschid , eu cobor si ma indrept inspre casa...

Losing time

Nu pot sa zic ca pierd timpul , nu pot sa zic ca timpul pe care il folosesc doar pentru mine e nefolositor, as putea spune ca timpul pe care ti-l oferi tie si ocupatiilor tale este cel mai de pret lucru pe care l-am putea avea, dar totusi de ce zicem ca pierdem timpul?
Timpul nu este efemer, timpul este infinit, am putea sa spunem ca ajunge timpul pentru toata lumea , chiar daca ne plangem ca nu avem niciodata timp.
Singur imi spun "nu am timp azi pentru asa ceva" oare chiar nu am timp sau nu vreau sa imi fac?
Incerc sa imi fac timp pentru tot ce imi place, dar ajung sa imi consum pretiosul meu timp pe ceilalti, nu stiu cand a fost ultima oara cand am plecat singur prin oras sa ma plimb, au trecut cateva luni bune...
Nici timp sa scriu pot sa zic ca nu am mai avut, sau mi-a fost lene sa scriu pe blog , scriu prea mult pe telefon , si le uit mereu acolo, pot spune ca telefonul meu stie mai multe decat stiu eu , dar astea sunt detalii...
asa ca toti care cititi, sau macar daca cititi , facetiva timp , sau nu stiu ... nu am nici o idee , nu ma descurc la discursuri dinastea, nici macar nu stiu de ce zic asa ceva, in fine , pot spune ca nici acum nu am timp pentru a relata asupra acestui subiect , pentru ca ora de informatica nu dureaza cat dureaza ideile mele , ideile mele sunt triviale , dispar si niciodata nu apar la loc, apar de nicaieri si dispar in acelasi loc, cateodata ma gandesc ca poate astea nu sunt gandurile mele ,nici ideile mele , pentru ca pana la urma , daca ar fi sa spun , nu stiu cine sunt cu adevarat, stiu doar ca exist , si nu ma multumesc cu acest raspuns , vreau mai mult , vreau sa stiu , dar aici in setea mea nemuritoare pentru cunoastere , apare cea mai mare problema a lumii de la WW2 pana azi, lenea , imi este lene si urasc faptul ca sunt lenes , dar in lenea mea nemuritoare eu continui sa raman indiferent si nepasator , poate ca e mai bine asa, poate nu , ce mai conteaza?
Transmisia de azi se incheie , ora e pe sfarsite , si acum incep sa imi pun iar din ce in ce mai multe intrebari , pierdut intr-un liceu fara timp si fara placere, fara vre-un raspuns , doar alte intrebari....
And one question dooms me, you know what question it is?
Why wont you kiss me anymore , because I know you are far , even if the distance its tiny , you are far...

Like the phoenix I will arise from my own ashe's

Renastem, traim fiecare secunda , pana totul devine scrum , nu ne oprim niciodata , fie zi sau noapte, intotdeauna privim innainte si nu ne temem de nimic, asta suntem noi ?
Ne place tot ce este nou, ceea ce straluceste , ne place muzica si cultura , arta si abstractul , dar de ce ne temem cu adevarat?
De noi insine? de adevar?
Nu stiu , as dorii sa stiu , cred ca fiecare are un set de intrebari care nu crede ca va gasii raspunsul vreodata, sau daca ar putea sa il gaseasca probabilitatea ar fii foarte mica , ma intriga faptul ca lumea este plina de acest necunoscut, de acel mister care inconjoara lucrurile , de la cele mai banale lucruri pana la cea mai complicata inventie a omului.
Unii se sperie de mister, altii sunt fascinati , iar unii pur si simplu nu vad importanta acestui mic detaliu care ne inconjoara.
Imi place sa imi pun indoielile si majoritatea gandurilor in text, sa analizez fiecare cuvant , sa inteleg ceea ce vreau sa spun defapt , dar ma pierd vorbind mereu , fiecare gand declanseaza altul ca intr-un lant de reactii fara sfarsit , si incep sa ma indoiesc de mine din ce in ce mai mult , sunt obsedat de faptul ca pun prea multe virgule la ceea ce scriu si ca niciodata nu pun punct, dar continui sa o fac, intotdeauna ma gandesc de 2 ori daca sa fac sau nu acel lucru si ajung tot sa iau alegerea gresita, si imi spun ca totul va fii bine , si toate aceste lucruri au pornit de la simplu fapt ca vorbeam despre mister...
Ma trezesc vorbind despre un tablou si ajung la concluzia ca lumea in care traim nu acorda destula importanta persoanei insasi , vorbesc despre un festival si ma gandesc deodata la o anumita fata...
Incerc sa dau cateodata totul la o parte , si sa fac curatenie in mintea mea , dar atunci cand incerc sa fac acest lucru descopar mai multe lucruri de care nu eram constient innainte , ma scufund in milioane de ganduri pe care nici nu stiam  ca ale aveam , si ma trezesc pe malul marii inconjurat de intuneric cu un pahar de tequila in mana , amintirile incep sa se omogenizeze intr-un singur film , dar pe segvente , un simplu scurt metraj care ma intriga si  cand sper ca ajung la final , continua desfasurand alte idei si alte capitole ale acestui simplu film, incerc sa inchei acest lucru prin simplul fum de tigara, trag adanc , totul se intuneca, visul meu se sfarseste...