Suntem pierduti intre timp si spatiu, ne cautam locul pe harta si ora pe ceas, nu stam niciodata jos sa vedem ceea ce este in jurul nostru , pierdem esentialul , cautam cu disperare acel timp si loc, uitam totul , incet incet, pana ramane totul pulbere, si ne trezim undeva intre soare si pamant , pierduti intr-un punct gol din spatiu , acolo ne rataceste spiritul , cat mai departe de corp si de orice semn de caldura , si se plimba singur prin vid si intuneric cautand ceea ce pare a fi speranta , lasand corpurile noastre goale si fara suflet intr-o monotonie repetata pe aproape fiecare parte a globului, avand deja niste reguli despre ceea ce este bine si nu , despre ce trebuie sa faci si ce nu trebuie sa faci , ce sa mananci unde sa te duci si ce sa cauti, dar astea nu sunt dorintele noastre nu? Dar a cui sunt? daca nu sunt ale noastre ?
Nu ne pasa , mergem in continuare in aceleasi locuri facand aceleasi lucruri , asteptand alte rezultate, nu este asta idealul nebuniei?
Dar asta continuam sa facem , asta suntem invatati , asta am fost instruiti sa facem...
Nu gasesc pe nimeni in acest spatiu vast care sa inteleaga ce se petrece cu adevarat, totul este inchis in sine , ascuns de ochi curiosi , ascuns de cei ce cauta adevarul.
Ma trezesc cu gandurile in visele pe care le-am avut, dar usor usor incep sa devina indepartate amintirile , si visele se uita secunda cu secunda dorintele si ideile se uita, si te gandesti ca acum 5 minute stiai ce ai visat, ma culc la loc in speranta ca visul sa redevina realitate.
Buna , imi spune ea , autobuzul era rece si plin, voci se auzeau de peste tot , imi intinde o umbrela , inchid ochii , ii deschid ma trezesc in pat , mana era uda , si ma durea capul... ma culc la loc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu